🇷🇴 Este octombrie, cea mai frumoasă lună din an pentru mine. Poate pentru că este luna în care m-am născut sau pentru că mă îmbată cu nostalgie, să îmi ţină de cald pe vremea rece de afară. Acum că e toamnă, trebuie să ne reorganizăm garderoba, să prioritizăm hainele groase și să le împachetăm frumos pe cele subțiri, de vara, care au capturat raze de soare, ore petrecute în șir pe malul mării și probabil și stropii băuturilor răcoroase, dacă ești mai clumsy, ca mine. Îmi este dor de vară, de crema cu SPF ridicat, de zile fără griji și întâlnirile cu prietenele mele dragi, de la mii de kilometri depărtare.
Dar pe cât de mult îmi e dor de vară, pe atât de tare sunt entuziasmată de venirea toamnei. Anotimpul meu preferat. Pe parcursul lunii septembrie, am scanat poze de inspirație pe Pinterest, am făcut screenshot noilor articole de pe Zara & co și am salvat pentru mai târziu ținute superbe de la Fashion Week pe Instagram. Sunt pregătită să vă prezint câteva articole care s-au făcut comode pe lista mea de dorințe în această toamnă.
1. Cizmele maro din piele cu efect de crocodil – Aldo Shoes, £170
De când le-am zărit într-o seara în timp ce pierdeam timpul online, am rămas cu gândul la aceste cizme maro* din piele naturală cu efect de crocodil. Sunt cizmele perfecte pentru această toamnă și de ce nu și pentru anii viitori. Jurnalista din Danemarca, Linnéa Funk, le-a integrat in mai multe tinute pe care le-a postat pe contul ei de Instagram cu acelasi nume. Arată superb, nu e așa?
*Cizmele sunt disponibile și pe negru.
2. Puloverul tricotat în nuanțe neutre, H&M 129,99 LEI
Personal, am rămas cu gândul la chunky knit-ul purtat de Alina Ceușan acum câțiva ani, din colectia A/W ’17 a Ioanei Ciolacu, într-un cadru magic, alb, inceţoșat, de poveste, parcă înghețată în timp.

Alternativa mea pentru această piesa de colecție este puloverul tricotat, oversized, în nuanțe neutre. Se găsesc peste tot, ASOS.com, River Island, Topshop, însă unul din preferatele mele este cel de la H&M.
3. Paltonul din piele ecologică, Topshop £79.00
Cine nu adoră să poarte paltoane din piele ecologica toamna? Eu am format deja o pasiune pentru paltoanele de la Topshop. Sunt foarte versatile și schimbă imediat aspectul unei ținute. Poți găsi foarte multe modele de asemenea și pe ASOS.com.
4. The IT bag, Accessorize £25.00
Daca vara ce tocmai a trecut a fost nebunia cu mini-posetele, toamna aceasta, m-am simțit atrasă de gențile de mărime medie. Am găsit foarte multe modele drăguțe, în special pe Accessorize.co.uk și Riverisland.com. Întâmplarea face ca și aceste genți să fie în ton cu cizmele trecute in capul listei – aspectul de piele de crocodil.
5. Bentița cu atașamente strălucitoare, Zara £15.99
Accesoriul preferat pentru acest sezon răcoros de toamnă (nu, nu este umbrela, desi ar trebui să fie având în vedere cât de instabilă este vremea aici, în Londra) este bentița decorată cu pietre strălucitoare! Bentițele adaugă un aer sofisticat ținutei și îmbunătățesc o coafură obișnuită.
“ASOS DESIGN headband with crystal embellishment in pink velvet €11.49”
“ASOS DESIGN velvet headband with pearl detail in black €6.49”
Acestea sunt cele cinci articole de pe lista de dorințe incluse în Ediția de Octombrie. Sper să revii pentru mai multe postări, în curand, aici pe blog.
🇬🇧 It’s October, the most beautiful month of the year. Maybe it’s because I was born in October or because nostalgia lingers long enough to keep me warm during the colder months. Now that it’s finally autumn, we have to reorganise our wardrobes, prioritise the thicker clothing and pack away the thin fabrics.
We have to give up on the clothes that captured sun rays, endless hours spent on the shore and most definitely splashes from ice-cold drinks if you are a bit clumsy like me. I miss summer, the high SPF cream, the careless days and the girl-chats with my best friends who are miles and miles away.
But as much as I miss summer, I am overly excited about the arrival of autumn. My favourite season. Throughout September, I have scanned inspiration pictures on Pinterest, I screenshotted the new items on Zara & co and saved Instagram photos from Fashion Week for later. I am ready to share with you some of the items that made themselves feel at home on my wish list this autumn.
1. The Brown Crocodile Leather Boots, Aldo Shoes £170
Ever since I saw them one night while I was getting lost online, I’ve been thinking about these brown* crocodile leather boots. They are the perfect boots for this season and why not for many years to come. The Danish journalist, Linnéa Funk, created different outfits wearing these boots. They look gorgeous, right?
*The boots are also available in black.
2. The oversized knitted sweater in neutral shades, H&M £12.99
I have fallen in love with the most gorgeous chunky-knit ever when I saw the Romanian blogger Alina Ceușan wear it a few years back, from Ioana Ciolacu’s A/W ‘17 collection, in a white, magical, foggy, ethereal background.
My dupe for this amazing item is the oversized knitted-sweater in neutral shades. You can find them everywhere from ASOS and River Island to Topshop, but one of my favourites is from H&M.
3. The faux leather coat, Topshop £79.00
Who doesn’t love to wear faux leather coats during autumn? I have found so many chic coats at Topshop. They are extremely versatile and they immediately change the look of a simple outfit. You can find more styles on ASOS.com.
4. The IT bag, Accessorize £25
If this past summer, there was a whole craze going around with the mini-purses, this autumn, personally, I felt a desire to get a medium-sized bag. I have discovered many irresistible styles, especially on Accessorize.com and Riverisland.com. It also happens that these bags are in the same pattern as the first item on the list – the crocodile pattern.
5. The embellished headband, Zara £15.99
My favourite accessory this season is not the umbrella. Although it should be if we take a look at the weather, here in London. Instead, it is the stone embellished headband. They spice up an outfit and give your hairstyle a more sophisticated feel.
“ASOS DESIGN headband with crystal embellishment in pink velvet £8.00“
“ASOS DESIGN velvet headband with pearl detail in black £4.50”
These have been the top five items on my wish list which conclude the October Issue. I hope you will return soon for more articles.
One thought